SISTEME DE IRIGATII SI ADAPARE ALIMENTATE DIN SURSE INDEPENDENTE SOLARE SI/SAU EOLIENE

Pe fondul actualei situaţii din agricultură, apărută în urma secetei prelungite şi a deteriorării sistemelor de irigaţii, ne propunem dezvoltarea unei serii de produse care să răspunăa nevoilor de apă din gospodăriile şi fermele agricole mici, precum şi nevoii de alimentare cu apă a adăpătoarelor de vite din zonele de păşunat.

Pentru asigurarea necesarului de apă din gospodăriile şi fermele agricole mici, propunem realizarea unor fântâni de adâncime medie, echipate cu pompe electrice, alimentate din surse de energie solară şi/sau eoliană. În timpul zilei, în perioada însorită, sau când condiţiile de vânt sunt favorabile, pompele electrice vor pompa apa din fântâni şi o vor ridica în rezervoare supraterane, amplasate pe piloni de până la 10m înălţime. În perioadele propice irigaţiilor, se vor deschide electrovalve care vor permite astfel descărcarea liber gravitaţională a apei stocate în rezervoarele supraterane către zonele de teren destinate irigării. Sistemul astfel conceput funcţionează în mod automat şi are un număr limitat de componente cu risc de defectare.

Pentru asigurarea nevoii de alimentare cu apă a adăpătoarelor de vite din zonele de păşunat, propunem realizarea unor fântâni de medie adâncime, echipate cu pompe electrice, alimentate din surse de energie solară şi/sau eoliană, care vor pompa apă din fântâni şi o vor descărca în bazine deschise, amplasate la nivelul solului. Aceste bazine vor servi adăpării directe a animalelor. Fântânile vor fi prevăzute cu senzori de nivel în bazine precum şi cu sisteme automatizate de împrospătare a apei, la perioade regulate de timp, ţinându-se cont printre altele şi de temperatura şi calitatea apei.

Fântânile solare propuse se vor realiza astfel încât să răspundă în mod individual cerinţelor beneficiarilor.

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *